sâmbătă, 17 martie 2012

Mi-e dor

 Mi-e dor de casa bunicilor si de ei (cel mai mult). Mi-e dor de locul unde vara infloresc, in gradina din fata casei, trandafiri rosii si roz care au un miros special, unde numai ciresele amare de acolo imi plac, alt copac cu cirese amare mai bune nu exista, de casa unde vara, la 35 de grade, este atat de racoare si de bine, de locul calduros iarna unde prajeam pe plita cartofi si eram mandra ca puteam manca "chipsuri" facute de mine si mama nu ma certa cand ii mancam.

 Mi-e dor foarte mult de bunica si bunicul care m-au crescut si au avut atata grija de mine cand eram doar o fetita mica, obraznica si alintata, care plangea mai mereu cand era lasata singura, de ridurile adanci ale bunicai, pe care le priveam cu atata curiozitate si de bunicul caruia tot timpul avea mainile lovite si aspre de la munca.

Casa as putea sa o vizitez oricand, pentru ca e aproape de oras iar mama cu tata se duc deseori pe acolo dar nu stiu de ce nu ma duc si eu cu ei. E frumos, casa e abia renovata dar... e goala. Fara bunicii care sa ma intampine in fata portii nu e la fel. Si cand stiu ca ei au trait ultimele clipe acolo, chinuindu-se, ma cuprinde tristetea. In 2011 am fost doar o data iar anul acesta deloc. As fi vrut sa merg si sa mananc "chipsurile" acelea dar nu i-am putut spune mamei "hai sa mergem" sau "vin cu tine"... nu stiu de ce nu am putut. Parca nu puteau iesi cuvintele astea din gura mea. Dar intr-un weekend, mi-am propus, sa ma duc si eu cu parintii ca a trecut mult timp de cand nu am mai fost ...

4 comentarii: